Genesis 29

Versionen
29

Apoi Iacob a mers în călătoria sa şi a mers în ţara poporului din est.

2

Şi a privit şi, iată, o fântână în câmp şi, iată, acolo [erau] trei turme de oi culcate lângă ea; căci din acea fântână adăpau turmele; şi o piatră mare [era] peste gura fântânii.

3

Şi acolo erau toate turmele adunate şi au rostogolit piatra de la gura fântânii şi au adăpat oile şi au pus piatra din nou peste gura fântânii la locul ei.

4

Şi Iacob le-a spus: Fraţii mei, de unde [sunteţi] voi? Iar ei au spus: Noi [suntem] din Haran.

5

Iar el le-a spus: Îl cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor? Iar ei au spus: [Îl] cunoaştem.

6

Iar el le-a spus: [Este] el bine? Iar ei au spus: [Este] bine şi, iată, Rahela, fiica lui, vine cu oile.

7

Iar el a spus: Iată, ziua [este] încă mare, nici nu [este] timpul ca vitele să fie adunate; adăpaţi oile şi mergeţi [şi] [le] paşteţi.

8

Iar ei au spus: Nu putem, până când toate turmele sunt adunate şi [când] ei rostogolesc piatra de la gura fântânii, atunci adăpăm oile.

9

¶ Şi în timp ce el încă vorbea cu ei, Rahela a venit cu oile tatălui ei, pentru că ea le păzea.

10

Şi s-a întâmplat, când Iacob a văzut-o pe Rahela, fiica lui Laban, fratele mamei sale, şi oile lui Laban, fratele mamei sale, că Iacob s-a apropiat şi a rostogolit piatra de la gura fântânii şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.

11

Şi Iacob a sărutat pe Rahela şi el şi-a ridicat vocea şi a plâns.

12

Şi Iacob a povestit Rahelei că el [era] fratele tatălui ei şi că el [era] fiul Rebecăi; şi ea a alergat şi a povestit tatălui ei.

13

Şi s-a întâmplat, când Laban a auzit veştile despre Iacob, fiul surorii lui, că el a alergat să îl întâlnească şi l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat şi l-a adus în casa lui. Şi el a povestit lui Laban toate aceste lucruri.

14

Şi Laban i-a spus: Tu [eşti] cu adevărat osul meu şi carnea mea. Şi a rămas cu el o lună de zile.

15

¶ Şi Laban i-a spus lui Iacob: Pentru că tu [eşti] fratele meu ar trebui de aceea să îmi serveşti degeaba? Spune-mi, ce [va fi] plata ta.

16

Şi Laban avea două fiice; numele celei mai în vârstă [era] Leea şi numele celei mai tinere [era] Rahela.

17

Leea [era] slabă de ochi; dar Rahela era frumoasă la statură şi plăcută la vedere.

18

Şi Iacob a iubit-o pe Rahela; şi a spus: Te voi servi şapte ani pentru Rahela, fiica ta mai tânără.

19

Şi Laban a spus: [Este] mai bine să ţi-o dau ţie decât să o dau altui bărbat; rămâi la mine.

20

Şi Iacob a servit şapte ani pentru Rahela; şi aceştia i-au părut [doar] câteva zile, din cauza dragostei pe care o avea pentru ea.

21

Şi Iacob i-a spus lui Laban: Dă[-mi] soţia mea, pentru că zilele mi s-au împlinit, ca să intru la ea.

22

Şi Laban a strâns împreună toţi bărbaţii locului şi a făcut un ospăţ.

23

Şi s-a întâmplat, în timpul serii, că el a luat pe Leea fiica sa, şi i-a adus-o; iar el a intrat la ea.

24

Şi Laban a dat fiicei sale, Leea, pe Zilpa, roaba lui, [ca] servitoare.

25

Şi s-a întâmplat, că dimineaţa, iată, [era] Leea; şi i-a spus lui Laban: Ce [este] aceasta ce mi-ai făcut? Nu ţi-am servit pentru Rahela? Şi de ce m-ai înşelat?

26

Şi Laban a spus: Nu trebuie să fie făcut astfel în ţara noastră, a da pe cea mai tânără înaintea celei întâi născute.

27

Împlineşte săptămâna ei şi ţi-o vom da şi pe aceasta pentru serviciul pe care mi-l vei face încă alţi şapte ani.

28

Şi Iacob a făcut astfel şi a împlinit săptămâna ei; iar el i-a dat şi pe Rahela, fiica sa, de soţie.

29

Şi Laban a dat Rahelei, fiica sa, pe Bilha, roaba lui, să fie roaba ei.

30

Iar el a intrat şi la Rahela şi a iubit pe Rahela şi mai mult decât pe Leea şi i-a servit încă alţi şapte ani.

31

¶ Şi când DOMNUL a văzut că Leea [era] urâtă [de el], a deschis pântecele ei; dar Rahela [era] stearpă.

32

Şi Leea a rămas însărcinată şi a născut un fiu şi i-a pus numele Ruben, căci ea a spus: Cu adevărat DOMNUL a privit la necazul meu; de aceea acum soţul meu mă va iubi.

33

Şi a rămas însărcinată din nou şi a născut un fiu şi a spus: Pentru că DOMNUL a auzit că eu [eram] urâtă [de soţul meu], mi-a dat de aceea şi acest [fiu]; şi i-a pus numele Simeon.

34

Şi a rămas însărcinată din nou şi a născut un fiu şi a spus: Acum, de această dată, soţul meu va fi lipit de mine, pentru că i-am născut lui trei fii; de aceea numele lui a fost chemat Levi.

35

Şi a rămas însărcinată din nou şi a născut un fiu; şi a spus: Acum voi lăuda pe DOMNUL; de aceea i-a pus numele Iuda; şi a încetat să nască.

Strongs Nummern pro Vers
Analysiert vom Die Bibel lesen Team