Jesaja 46

Versionen
46

Bel se îndoaie, Nebo se apleacă, idolii lor au fost [puşi] pe animale şi pe vite; căruţele voastre [au fost] greu încărcate; [ele sunt] o povară pentru [vita] obosită.

2

Ei se apleacă, se îndoaie împreună; nu pot salva povara, ci ei înşişi sunt duşi în captivitate.

3

Dă-mi ascultare, casă a lui Iacob şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi cei duşi [de mine ]de la naştere [şi] purtaţi din pântece,

4

Şi [chiar ]până la bătrâneţea [voastră ]eu [sunt ]el; şi până la peri albi [vă ]voi purta, eu [v]-am făcut şi [vă] voi susţine; chiar eu [vă] voi purta şi [vă ]voi salva.

5

¶ Cu cine mă veţi asemăna şi [mă ]veţi face egal şi mă veţi compara, pentru a fi asemănători?

6

Varsă mult aur din pungă şi cântăresc argint în balanţă [şi ]angajează un aurar; iar el îl face un dumnezeu, ei se pleacă, da, se închină.

7

Îl poartă pe umăr, îl duc şi îl aşază la locul lui şi el stă [acolo]; din locul lui nu se va mişca, da, [cineva ]va striga la el, totuşi nu [îi] poate răspunde, nici să îl salveze din tulburarea lui.

8

Amintiţi-vă aceasta şi arătaţi-vă bărbaţi; aduceţi-vă din nou aminte voi călcătorilor [de lege].

9

Amintiţi-vă lucrurile din vechime, fiindcă eu [sunt ]Dumnezeu şi nu[ este ]altul; [eu sunt ]Dumnezeu şi nu[ este ]nimeni ca mine,

10

Vestind sfârşitul de la început şi din vechime [lucrurile ]care nu sunt [încă ]făcute, spunând: Sfatul meu va sta în picioare şi voi împlini toată plăcerea mea;

11

Chemând o pasăre răpitoare din est, pe bărbatul care împlineşte sfatul meu dintr-o ţară îndepărtată; da, am vorbit [aceasta,] şi o voi face să se întâmple; am hotărât şi voi împlini.

12

Daţi-mi ascultare, voi cei cu inimă tare, care [sunteţi] departe de dreptate;

13

Eu apropii dreptatea mea; nu va fi departe şi salvarea mea nu va întârzia; şi voi pune salvare în Sion pentru Israel, gloria mea.

Strongs Nummern pro Vers
Analysiert vom Die Bibel lesen Team