Jesaja 17

Weergawes
17

Povara Damascului. Iată, Damascul este oprită de [a mai fi] cetate şi va fi un morman de ruine.

2

Cetăţile Aroerului [sunt ]părăsite, ele vor fi pentru turme, care se vor culca şi nimeni nu [le ]va speria.

3

Fortăreaţa de asemenea va înceta din Efraim şi împărăţia din Damasc şi rămăşiţa Siriei; vor fi ca gloria copiilor lui Israel, spune DOMNUL oştirilor.

4

Şi în acea zi se va întâmpla, [că ]gloria lui Iacob va fi subţiată, şi grăsimea cărnii lui va slăbi.

5

Şi va fi ca [atunci] când secerătorul adună grânele şi seceră spicele cu braţul său; şi va fi ca cel care strânge spice în valea Refaimului.

6

¶ Totuşi struguri de cules vor fi lăsaţi în ea, ca scuturarea unui măslin, două [sau ]trei boabe pe vârful celei mai înalte crengi, patru [sau ]cinci pe cele mai roditoare ramuri ale acestuia, spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel.

7

În acea zi un om se va uita la Făcătorul său şi ochii lui vor avea respect pentru Cel Sfânt al lui Israel.

8

Şi nu se va uita la altare, lucrarea mâinilor sale, nici nu va respecta [ceea ]ce degetele sale au făcut, fie dumbrăvile, fie chipurile.

9

¶ În acea zi cetăţile lui tari vor fi ca o creangă părăsită şi [ca ]cea mai înaltă ramură, pe care au părăsit-o din cauza copiilor lui Israel, şi va fi pustiire.

10

Deoarece ai uitat pe Dumnezeul salvării tale şi nu ţi-ai amintit de stânca tăriei tale, de aceea vei sădi plante plăcute şi le vei pune cu mlădiţe străine:

11

Ziua vei face a ta plantă să crească şi dimineaţa vei face a ta sămânţă să înflorească, [dar ]recolta [va fi] un morman în ziua de mâhnire şi de întristare disperată.

12

¶ Vai de mulţimea multor popoare, [ce ]fac zgomot precum zgomotul mărilor; şi de tumultul naţiunilor, [ce ]fac tumult precum tumultul unor ape puternice!

13

Naţiunile se vor revărsa ca tumultul multor ape, dar [Dumnezeu ]le va mustra şi ele vor fugi departe şi vor fi alungate ca pleava munţilor înaintea vântului şi ca praful adunat înaintea vârtejului de vânt.

14

Şi, iată, tulburare spre seară; [şi ]înaintea dimineţii el nu [mai] [este. ]Aceasta [este ]porţia celor ce ne pradă şi partea celor ce ne jefuiesc.

Strong-nommers per Vers
Ontleed deur die Lees die Bybel Span